Traseul turistic 1   @   Masivul Ceahlau

Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu - cabana Dochia

• Marcaj: bandă albastră
• Diferenţă de nivel: 953 m
• Timp de parcurs: 3h - 3h 30'

Timp de parcurs pe etape

Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu (45') - Piatra cu Apă (2h - 2h45') - Detunate (2h30' - 3h) - cabana Dochia (3h - 3h30')

Informaţii despre traseu

Cabana Izvorul Muntelui (797 m alt.) reprezintă punctul de plecare pentru trei trasee turistice (vezi schiţa traseelor). spre cabana Dochia Traseul spre Curmătura Lutu Roşu, cel mai utilizat de turişti, este practicabil atât vara cât şi iarna. Se pleacă de la cabană şi se urmează poteca prin pădure, pe malul stâng al pârâului Izvorul Muntelui, într-un urcuş relativ uşor. După ce se traversează şoseaua asfaltată, se continuă traseul marcat până într-un punct unde sunt instalate o bancă şi o masă de metal. Acest loc se numeşte "La Arsuri" şi este situat la aproximativ 200 m de Curmătura Lutu Roşu, la altitudinea de 1015 m.

Aspecte geologice

Din punct de vedere geologic, Ceahlăul este alcătuit în cea mai mare parte din conglomerate şi gresii interstratificate, dispuse structural într-un sinclinal larg. În acest sens, Ceahlăul reprezintă un exemplu tipic de inversiune de relief. În zonele Curmătura Lutu Roşu şi Obcina Humăriei, peste argilele roşii, geologic mai tinere (Cenomanian) se dispun conglomeratele de Ceahlău, mai vechi (Albian). Această anomalie evidenţiază o importantă fractură - falia Lutu Roşu, identificată ulterior pe tot cuprinsul Carpaţilor Orientali.

De "La Arsuri" poteca îşi schimbă direcţia spre stânga şi începe să urce pe Culmea Răchitiş. După câteva serpentine, drumul continuă în lungul coastei, panta se accentuează, devenind din ce în ce mai dificilă. După aproximativ 45 de minute, la marginea unei rarişti de pădure întâlnim amenajat un loc de popas. În această zonă de foioase, ca de altfel şi în zonele pădurilor cu poieni şi lăstărişuri, în cele cu izvoare, mlaştini şi bălţi, putem întâlni cerbul.

Informaţii despre faună

Cerbul (Cervus elaphus ssp. carpathicus) traversează o zonă destul de limitată a masivului, începând de la Izvorul Alb, prin Poiana Maicilor, spre izvoarele Bistrei Mari. În perimetrul Lutu Roşu deseori s-a observat că aceste animale, în anumite porţiuni, preferă să se deplaseze chiar pe potecă.

Cerbul, monument al naturii, este cel mai impunător reprezentant al faunei carpatine. Impresionează atât prin agerimea, armonia şi eleganţa sa, dar mai ales prin dimensiunea şi bogăţia coarnelor. După numărul ramurilor de pe corn (care indică şi vârsta) cerbul poartă diferite denumiri: cerb suliţar, furcar sau cerb capital (regal) la cerbii cu peste 14 ramuri pe corn.

După vârsta de doi ani, cerbul îşi schimbă coarnele în fiecare an, lepădându-le în perioada februarie-martie. În mai putin de patru luni îi cresc altele, cu câte o rază în plus. După vârsta de 12-14 ani, ramurile se reduc ca număr, rămânând doar prăjinile. În lupta dintre masculi în perioada de împerechere acest tip de coarne poate duce la uciderea rivalului.

De la locul de popas, printre copacii rari, se deschide o privelişte spre valea Izvorul Muntelui, o porţiune din Piatra Lată din Ghedeon, iar mai departe se văd ţancurile din Ocolaşul Mare. Continuând ascensiunea se ajunge pe celălalt versant, de unde se pot admira vârful Toaca şi Panaghia, iar în vale se văd Piciorul Sihastrului şi valea Izvorul Alb. Poteca continuă când pe curbă de nivel, când în serpentine, de o parte şi de alta a Culmei Răchitişului. La un moment dat se întâlneşte un panou ce avertizează că s-a ajuns în perimetrul denumit "Poliţa cu Crini", declarat rezervaţie ştiinţifică încă din anul 1941.

Informaţii despre floră

Laricele sau zada (Larix decidua ssp. carpatica) este un conifer cu frunze căzătoare, fiind specie ocrotită în mod deosebit pe acest masiv. Se întâlneşte frecvent în amestec cu molidul şi bradul. În România laricele creşte în pâlcuri mici în Munţii Ciucaş, Bucegi, Lotrului Trascăului şi pe Masivul Ceahlău, unde localnicii îl numesc crin. Astfel, terasele pe care se dezvoltă laricele poartă denumirea de "poliţe cu crini". În zona de la obârşia Izvorului Muntelui există 12 poliţe, dintre care 7 sunt în apropierea traseului Lutul Roşu. Dintre acestea menţionăm poliţa de la Piatra cu Apă, pe unde trece poteca marcată, iar spre vale se remarcă poliţa lui Prună. şi poliţa din Cremeniş, poate cele mai frumoase poliţe cu larice din ţară.

Laricele este un arbore european ce poate ajunge până la 40 de metri înălţime. Se remarcă printr-o longevitate foarte mare, ajungând până la vârsta de 600 - 700 de ani iar uneori depăşind 1000 de ani. Se întâlneşte în diferite zone, cu excepţia versanţilor însoriţi şi cu soluri superficiale, unde nu poate rezista mult timp.

Datorită programului de ocrotire a acestei specii de conifer, astăzi în Masivul Ceahlău se întâlnesc exemplare mature, cu diametrul cuprins între 40-70 cm.
La sfârşitul lui octombrie, laricele se colorează în galben auriu, dând astfel o trăsătură unică de frumuseţe peisajului montan.

După Poliţa cu Crini traseul se continuă pe curbă de nivel, printre blocuri mari de calcar. În aproximativ 10 min. se iese, printr-o poiană mică, la baza Turnului Răchitiş, unde este amenajat şi loc de popas cu bănci şi mese din metal. Întreaga poiană este dominată de un bloc masiv de calcar, numit "Piatra cu Apă". Pe această stâncă se pot remarca endemite precum pelinuţă (Artemisia petrosa) şi cădelniţa (Campanula carpatica).

Aspecte geologice

Piatra cu Apă reprezintă, din punct de vedere geologic, o klippă de calcar similară cu cele descrise pe Ocolaşul Mic, având aceeaşi origine şi alcătuire petrografică. La baza ei s-a format o peşteră cu o lungime de aproximativ 10 metri. Tot din acest bloc s-a desprins o stâncă de 8 m. înălţime, denumită "Moşul". Câteva exemplare frumoase de larice, alături de molid, acoperă o parte din această zonă. De la Piatra cu Apă se deschide o splendidă panoramă spre Detunate, cabana Dochia şi Ocolaşul Mare.

Poteca marcată continuă prin pădurea de molid, din loc în loc ocolind pereţi mici alcătuiţi din conglomerate. Pe parcursul traseului pot fi întâlnite plante ocrotite, precum ciuboţica cucului (Primula Officinalis) şi omagul (Aconitum toxicum). După câteva serpentine, într-un urcuş tot mai dur, se ajunge deasupra unui perete abrupt, de unde se poate vedea valea Izvorul Muntelui, Turnul Răchitiş şi abrupturile din Ocolaşul Mare. De aici, în scurt timp, traseul marcat duce la baza unui grup stâncos denumit "Detunatele".

Aspecte geologice

Din potecă se pot admira Detunatele, un grup de stânci mari, cu pereţi verticali, ce se înalţă ameninţători. La baza lor, prin prăbuşirea blocurilor şi galeţilor de conglomerate, s-a format un grohotiş impresionant. Toată această centură de grohotiş de la marginea platoului central se datorează în special climatului aspru din timpul glaciaţiei pleistocene. Între pereţii stâncilor din Detunate s-au format fisuri largi şi adânci.

De sub Detunate, se urcă uşor câteva serpentine. Pe ultima porţiune a traseului se traversează o zonă cu jnepeniş şi molizi, apoi se urcă prin "jgheabul cabanei" şi se ajunge direct în faţa cabanei Dochia.
În timpul iernii şi primăverii, pentru evitarea avalanşelor ce pot apare pe ultima porţiune a traseului, acesta este deviat prin partea dreaptă, pe o potecă marcată cu stâlpi de orientare.

Din faţa Cabanei Dochia se deschide o panoramă deosebită spre Culmea Răchitiş, valea Izvorul Muntelui şi Ocolaşul Mare.

Vedere din faţa Cabanei Dochia spre valea Izvorul Muntelui