Prezentare generală @ Masivul Ceahlau
Dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca și Olimpul, Pindul sau Pelias. Este așezat în părțile Neamțului, nu departe de izvorul Tazlăului, iar în mijlocul lui e acoperit de zăpezi veșnice; pe vârful lui însă nu se găsește pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalță ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se năpustește cu mare larmă peste stânci abrupte... Drept în vârf se vede o statuie străveche, înaltă de cinci coți, înfățișând o bătrână cu douăzeci de mioare, din a cărei parte firească curge într-una un izvor. E anevoie de spus dacă natura a vrut să-și arate aici jocul sau dacă statuia a fost lucrată de mâna unui artist dibaci. Căci statuia nu stă pe nici o temelie, ci e crescută și legată strâns de celelalte stânci...
Dimitrie Cantemir - Descriptio Moldaviae
INTRODUCERE
Kogaion (Koghion) sau Pionul (Peonul), considerat muntele sacru al antichității, despre care se spune că, în zilele senine, putea fi admirat de la gurile Dunării, Ceahlăul este unul din stâlpii spiritualității străvechi (poartă hramul "Schimbarea la Față"), un adevărat Olimp al neamului românesc.
Reprezentat în al doilea cartier (senestra sus) al stemei județului, masivul Ceahlău este cel mai impunător din ansamblul muntos al Carpaților Orientali (Dacici, cum li se mai spunea odinioară), fiind situat în partea centrală a acestora, mai precis la intersecția paralelei de 470 N cu meridianul 260 E. Înconjurat de valea Bistricioarei la nord, valea Bicazului la sud, valea Bistriței la est și văile Bistrei, Pinticului și Jidanului la vest, masivul Ceahlău este constituit dintr-un sistem de culmi dispuse radial, având altitudini ce variază între 1000-1300 m și care converg către cele două puncte mai înalte: Vf. Ocolașul Mare și Vf. Toaca. Cel mai înalt vârf este considerat vârful Ocolașul Mare, cu 1907 m, vârful Toaca măsurând numai 1900 m.
Zona cea mai înaltă a muntelui este reprezentată de un platou central, cu o lățime de 1 km și o lungime de 6 km, dispus pe direcția N-S. Trecerea de la platoul superior spre zona periferică se face brusc, printr-o centură de abrupturi cu înălțimi de 300-500 m.
ISTORIC, LOCUITORI, OBICEIURI, TRADIȚII
Puțini dintre drumeții care trec sau zăbovesc câteva clipe în Poiana "Scaune" știu că aici a fost descoperit un nivel de locuire preistoric, de un real interes pentru activitatea arheologică. Cercetările au scos la iveală o așezare-atelier cu caracter permanent, a cărei existență îndelungată a fost favorizată de condițiile prielnice locale de locuire.
Inventarul litic (constituit din vârfuri penduculate de tip swiderian, gratoare de diferite tipuri, burine, vârfuri de tip "La Gravette", vârfuri de tip azilian, lame și lamele "a bord abattu", lamele "tronquees", racloare, piese denticulate etc.), prezintă trăsături specifice epipaleoliticului central-european. Mai exact este vorba de o "industrie" litică vehiculată de populațiile de vânători swiderieni ajunse în această zonă. Descoperiri similare aparținând comunităților swideriene au mai fost făcute la Curmătura Bardosului și Bicăjel, în Munții Hășmaș.
Cei dintâi care au deschis o potecă bună de urcat pe Ceahlău, prin Durău, au fost cnejii Cantacuzini, vechii proprietari ai Hangului. Prin anii '70 ai secolului XIX, Vasile Măcărăscu (pe atunci subprefect al plășii Muntele) îmbunătățește vechiul drum, făcând și un adăpost la Fântânele (loc a cărui denumire provine de la "Fântâna Măcărăscului", o fântână amenajată de același subprefect).
Ocupația de bază a locuitorilor de la poalele Masivului Ceahlău este păstoritul, poienile din jurul muntelui oferind locuri prielnice pășunatului turmelor de oi și vite. Această îndeletnicire este practicată și astăzi în Poiana Maicilor, Poiana Stănilelor ori pe platoul central.
Terenurile accidentate din jurul muntelui și condițiile climatice nu permit cultura plantelor, în schimb a luat amploare exploatarea și prelucrarea lemnului.
|
|
