|
|
|
Legenda Stănilelor @ Masivul Ceahlau
Se spune că, în timpurile străvechi, a poposit pe aceste meleaguri un cioban pe nume Stănilă, chipeș și trufaș la port, dar sărac lipit pământului.
El sosise cu gând de mărire, auzind că pe aici se află pășunile cele mai bogate-n verdeață din toată Moldova și cel mai blând soare de pe fața pământului, lăsate așa de Dumnezeu de la descălecatul lui Dragoș.
Și cum își păștea el oile în creierii munților, se întâlni într-o bună zi cu o păstoriță, Maria, atât frumoasă că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Lui Stănilă, ciobănița îi căzu cu tronc dintr-o privire, dar Maria căuta să vadă câte oi avea Stănilă, și nu ce inimă de aur se ascundea întrânsul. Și fata, fiica mai mare a celui mai bogat baci de prin acele părți, aflând de sărăcia lui, nici că se mai uită la el de atunci încolo. Bietul Stănilă, nemaiputând să-și stăpânească suferința, se hotărî să-și pună capăt zilelor aruncându-se de pe niște stânci înalte, iară de atunci stâncile celea rămaseră botezate cu numele lui.
Panoramă: Gardul Stănilelor. Foto: Mihaela Drăgușanu
|
|
|
